marți, 23 februarie 2016

Atena



Poveştile sunt totdeauna un minunat motiv de a porni în călătorie.
Legendele Olimpului cu atât mai mult. Drept care un City Break cu destinaţia Atena presupune a porni pe urmele unor personaje mitologice, fabuloase, care au pus amprenta lor pe întreaga evoluţie a civilizaţiei noastre europene şi nu numai.
Atena e aproape şi cu maşina, darmite cu avionul. Şi parcă primul drum e de făcut pe Acropole. Contactul cu pământul unde s-a născut istoria, cu vestigiile meşterilor de mai bine de două mii de ani, cu frumuseţile artiştilor care au intrat în legendă şi au dat un sens artei, este principala atracţie a oricărei călătorii la Atena.
Atena a dat ideea Olimpismului, acolo pot fi întâlnite şi urmele primelor întreceri de acest gen dar şi arenele sportive de la ediţia 2004 a Jocurilor Olimpice.
Apoi Atena este oraşul poftei de viaţă, al unei vieţi tihnite, de găsit în vechile cartiere de oameni tradiţionali, în care ospitalitatea te face să te simţi nu un turist standard ci un oaspete drag, îmbiat cu toate bunătăţile din zonă.
Despre ţaţiki, ghiros, feta, ouzo ştim din auzite sau din ceea ce aduce comerţul la noi, eventual de la restaurante greceşti din România. Dar merită un City Break pentru a degusta la faţa locului ce înseamnă toate acestea, ce înseamnă măsline, ce înseamnă portocale, ce înseamnă fructe de mare.
Aşa poţi vorbi în cunoştinţă de cauză despre souvlaki, kleftiko, Mikonos, Psarossoupa şi Kakavia, Vasilopita.
Sute de scene şi amfiteatre, cu muzică tradiţională sau de toate genurile, cluburi de noapte, cel mai mare planetariu din lume, iată sumedenie de alte atracţii din Atena.
Dacă pe de-o parte există mirajul istoriei, Atena oferă şi racordul cu arta contemporană, Technopolis fiind numele unui spaţiu industrial transformat într-un cămin al artei.
Şi nu trebuie uitat că Grecia e o ţară însorită mai tot timpul anului încât un City Break poate însemna şi un răsfăţ pe o plajă ateniană, mai ales într-o lună din an în care pe la noi e frig şi doar visul te poate ajuta la asemenea exotisme.
Ei bine, visul se poate împlini cu o călătorie la Atena.                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu